Amanda Anisimova a semnat un contract fabulos cu Nike! ANALIZĂ. Dovada că americanii au cei mai buni scouteri la tenis, iar Halep a primit mărunțiș într-o perioadă în care firma a cheltuit enorm

Amanda Anisimova a semnat un contract fabulos cu Nike! ANALIZĂ. Dovada că americanii au cei mai buni scouteri la tenis, iar Halep a primit mărunțiș într-o perioadă în care firma a cheltuit enorm
  • Publicat:
  • Actualizat:

Americanca Amanda Anisimova a semnat un contract fabulos cu producătorul de echipament sportiv, Nike, anunță, pe surse, The New York Post. În prezent, Anisimova ocupă locul 24 în clasamentul mondial.

Adolescenta în vârstă de 18 ani, cea mai tânără jucătoare din Top 60 mondial, ar urma să fie remunerată la nivelul Mariei Șarapova, scriu americanii, asta în condițiile în care rusoaica, fost lider mondial, este una dintre cele mai bine plătite sportive din lume, nu doar din tenis. Contractul Șarapovei, scadent, se ridică la 70 milioane de dolari, pe opt ani.

Americanca ar deveni, astfel, cea mai bine plătită adolescentă din istoria tenisului, precizează sursele. Valoarea estimată a contractului Anisimovei: opt milioane de dolari pe an.

Similitudinile cu Șarapova, sau Kournikova, unele dintre cele mai frumoase și mai bine plătite jucătoare de tenis din istorie, sunt imense. Fizic, longilina cu chip angelic, semifinalistă la Roland Garros 2019, le seamănă perfect. Anisimova s-a născut în Statele Unite, însă părinții săi sunt ruși. De la trei ani, Anisimova și-a stabilit reședința în Florida.

Anisimova, contract fabulos cu Nike. Dar nu a fost prima. Achiziții la indigo făcute de americani în 2019. Buget: peste 15 milioane de dolari

Cecul pe care Amanda Anisimova ar urma să îl încaseze anual s-ar apropia mult de cel primit de Naomi Osaka.

Anisimova, contract fabulos cu Nike. Americanca a strălucit în echipamente identice cu ale Simonei Halep chiar pe zura de la Roland Garros îndrăgită de româncă

Japoneza a fost marea achiziție a primăverii pentru Nike. Gigantul american a convins-o pe niponă să părăsească concurentul direct, Adidas, chiar dacă germanii îi puseseră pe masă la un moment dat un contract în valoare de 10 milioane de dolari pe sezon. Nike obținea, astfel, semnătura primei jucătoare de la Serena Williams încoace care a câștigat două titluri consecutive de Mare Șlem.

Nike i-a făcut și o concesie în premieră lui Naomi Osaka, permițându-i acesteia să afișeze pe echipament și logo-urile unor alți sponsori. O astfel de favoare nu au obținut nici măcar Rafael Nadal sau, în trecut, elvețianul Roger Federer.

Contractul a fost semnat la jumătatea lunii aprilie.

Acum, după lovitura „de toamnă” dată cu Anisimova în noiembrie, departamentul de marketing și strategie al Nike se mândrește în portofoliu, la capitolul achiziții, cu două tinere sportive cu rezultate excepționale, dar și cu potențial evident de construire a unui brand puternic.

Aerul exotic al lui Naomi Osaka, plus puternica piață financiară din spate, în Japonia, sunt argumente solide pentru un sponsor să arunce cu bani în direcția ei. Anisimova este exponentul noii generații de fete top-model din tenis. Prezența ei atrage toate privirile pe teren și oricând poate fi o actriță de nota zece într-un clip publicitar. Totul, susținut de un talent incontestabil și un joc agresiv plăcut. Pentru tenisul american, apariția ei este o binecuvântare, mai ales în condițiile în care, pentru viitor, se întrevede un duel de zile mari cu fenomenala Coco Gauff, învinsa Anisimovei din finala junioarelor de la US Open în urmă cu doi ani. Contrastul dintre cele două conaționale este evident și o resursă explorabilă pentru publicitari și branduri.

Nike a dat lovitura și cu Simona Halep, dar nu a băgat la fel de adânc mâna în buzunar

Producătorul american de echipament sportiv a dat o mare lovitură de imagine și în februarie 2018, când semna cu Simona Halep, o mutare anunțată de ProSport în exclusivitate. După 10 luni, Nike dădea din nou o sportivă în fruntea WTA. Precedenta jucătoare din portofoliu care ocupa prima poziție în clasamentul mondial era Serena Williams.

În momentul respectiv, Nike semna cu o jucătoare fără contract. Românca refuzase să prelungească înțelegerea cu Adidas, pentru că aceștia nu au acceptat o mărire peste milionul convenit anterior. Halep participase la Australian Open cu o rochiță roșie. sută la sută „Made in China”, fără logo.

Chiar dacă miliardarul Ion Țiriac a negociat personal termenii contractului Simonei, constănțeanca nu s-a ales decât cu 1,7 milioane de dolari, o sumă de peste patru ori mai mică decât a primit Osaka și, acum, Anisimova.

La câteva luni după semnarea contractului cu Nike, Halep câștiga primul ei titlu de Mare Șlem. Ea aducea, astfel un nou plus la capitolul imagine firmei americane. Față de banii cheltuiți în șapte luni în 2019, investiția celor de la Nike în Simona Halep a fost de 10%. Cu toate acestea, presa mondială a inclus transferul Simonei Halep în topul celor mai reușite afaceri încheiate de Nike în sport.

♦ Marketa Vondrousova, Anastasia Potapova, Iga Swiatek și Olga Danilovic sunt alte tinere jucătoare în echipa Nike.

Așa cum ProSport prezenta într-o analiză, imediat după anunțarea parteneriatului dintre Nike și Naomi Osaka, firma americană arată că se luptă pentru a instaura o dominație evidentă și de durată în tenisul feminin, punând foarte mult accent și pe lotul de staruri în ascensiune.

Turneul Campioanelor 2019, îmbrăcat de Nike!

Fanii tenisului nu aveau cum să nu remarce că în meciul Simona Halep – Elina Svitolina de la Turneul Campioanelor, protagonistele au jucat în uniformă. Cele două sportive erau aproape imposibil de distins de la depărtare.

Nike a reușit să aibă nu mai puțin de șase sportive calificate direct la Final 8-ul de la Shenzhen.

  • Ashleigh Barty – campioană – Fila
  • Elina Svitolina – finalistă – Nike
  • Belinda Bencic – semifinalistă – Nike
  • Karolina Pliskova – semifinalistă – Fila
  • Naomi Osaka – grupe – Nike
  • Simona Halep – grupe – Nike
  • Bianca Andreescu – grupe – Nike
  • Petra Kvitova – grupe – Nike

Trebuie spus că rezervele care au intrat în luptă – Sofia Kenin și Kiki Bertens – au echilibrat balanța, ambele fiind în portofoliul Fila.

Cine este Amanda Anisimova, cea care a semnat un contract fabulos cu Nike la final de 2019

Amanda Anisimova a avut o ascensiune fulminantă în 2019.

Ea și-a făcut debutul în prima sută mondială încă din 2018, însă parcursul i-a fost întrerupt de o fractură la picior. După ce își făcea numele cunoscut cu victorie în fața Petrei Kvitova și o prezență în optimi la Indian Wells, Anisimova a ratat tot sezonul de zgură 2018, stând pe tușă cu piciorul imobilizat într-o gheată specială. Cu toate acestea, în primăvara acestui an, în Columbia, ea a reușit să câștige primul său titlu WTA al carierei, chiar pe suprafața roșie pe care nu mai evoluase de aproape doi ani. A urmat o victorie în fața Arynei Sabalenka la Australian Open 2019. Apoi succesul în fața Simonei Halep, deținătoarea trofeului la ora respectivă, la Openul Francez. La final de octombrie, Anisimova a urcat până pe locul 21 WTA.

Anisimova s-a remarcat pe teren încă de la o vârstă la fragedă. Înainte de a împlini 15 ani, ea juca finala junioarelor la Roland Garros. Apoi, în 2017, a câștigat trofeul junioarelor la US Open.

  • Nike este o companie americană producătoare de echipament sportiv înființată în 1964. Ea a fost fondată de Phil Knight și Bill Bowerman, cu 1.200 de dolari. Numele inițiat a fost Dimenssion 6, schimbat ulterior de primul angajat, Jeff Johnson.
  • În 1972, Ilie Năstase a devenit primul sportiv al lumii luat sub umbrela Nike.

De unde vine sloganul „Just do it”. Oamenii cu idei de la Nike s-au inspirat pentru sloganul aruncat pe piață în 1988 de la ultimele cuvinte ale criminalului în serie Gary Gilmore, cel care înainte de a fi ucis le-a strigat celor din plutonul de execuție „Let’s do it!”

Andrei Pavel (fost 17 ATP), campioana olimpică Gabriela Szabo și vicecampionul olimpic Marian Oprea sunt trei dintre sportivii români de top îmbrăcați de Nike.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Afacerile româneşti care şi-au asigurat succesul pe piaţa internaţională. Europa Centrală şi de Est devine tot mai relevantă
Afacerile româneşti care şi-au asigurat succesul pe piaţa internaţională. Europa Centrală şi de Est devine tot mai relevantă
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Se dau 718 LEI de persoană. Statul român plătește deja lunar banii
Se dau 718 LEI de persoană. Statul român plătește deja lunar banii
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×